Călușul, inclus în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitătii UNESCO este cunoscut ca fiind cel mai reprezentativ obicei, cel mai impresionant spectacol și una dintre cele mai impresionante și valoroase creații populare românești.
Un rol important în păstrarea şi valorificarea obiceiului, în mod special a dansului, l-a avut Festivalul Naţional „Căluşul Românesc”, organizat an de an la Caracal, județul Olt. Spectaculozitatea dansului a atras atenţia multor coregrafi, jocul căluşarilor fiind considerat la ora actuală cel mai viguros şi dinamic dans popular românesc.
Ritualul Călușului este complex și îmbină mai multe elemente precum muzică, dans, costume, texte, obiecte, și care împreună reprezintă o valoare artistică inestimabilă. Căluşarii au o îmbrăcăminte caracteristică: pălărie cu panglici, bastoane, ciucuri şi zurgălăi la picioare, betele aşezate cruciş peste cămaşă.
Căluşarii execută dansul ritual în perioada Rusaliilor. În tradiţia populară, rusaliile (numite şi iele) sunt nişte creaturi malefice care au înfăţişarea de fete tinere şi frumoase, ce apar noaptea şi vrăjesc bărbaţii prin cântecul şi dansul lor, lăsându-i bolnavi. Rusaliile/ielele pot să îmbolnăvească oamenii şi pentru că aceştia au lucrat în zile interzise sau pentru că le-au supărat în vreun alt fel.
Camil Petrescu, în piesa „Jocul ielelor”, le descrie astfel: „Trece flăcăul prin pădure, aude o muzică nepământească şi vede în luminiş, în lumina lunii, ielele goale şi despletite, jucând hora. Rămâne înmărmurit, pironit pământului, cu ochii la ele. Ele dispar şi el rămâne neom. Ori cu faţa strâmbă, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate coborî pe pământ. Aşa sunt ielele… pedepsesc… Nu le place să fie văzute goale de muritori.”
Rolul căluşarilor este de a preveni acţiunea negativă a ielelor, precum şi de a-i vindeca pe cei afectaţi de aceste creaturi (cei „luaţi din căluş”).Astfel, în timpul dansului, unul dintre căluşari, desemnat de vătaf, vine în mijlocul dansatorilor şi începe să execute anumite mişcări, simulând boala. În acest fel, el se face că o preia de la cel bolnav. În final, căluşarul respectiv este descântat şi îşi revine.
În Oltenia şi Muntenia conducătorul cetei poartă numele de vătaf. Acesta este de regulă cel care conduce, coordonează, instruieşte formaţia, acceptă sau elimină căluşarii din ceată. Funcţia de vătaf a fost transmisă, în unele situaţii, din tată în fiu sau de la vătaf la cel pe care acesta l-a considerat demn de acest rol. Nu este însă numai o simplă transmitere de atribuţii, ci şi de secrete căluşereşti, acestea incluzând măsurile coercitive aplicate căluşarilor, taina legământului şi cea a vindecării şi mai ales a repertoriului de joc. Au fost cazuri în care vătaful a condus ceata 30-40 de ani, faima lor păstrându-se peste generaţii.
Principalul însemn al cetei de căluşari este steagul cu toate componentele acestuia care prezintă o încărcătură magică şi sunt nelipsite din practicile profilactice sau curative: pelin, usturoi, busuioc, frunze de nuc, spice de grâu. Steagul reprezintă un criteriu în întrecerile dintre cete, „cu cât este mai înalt cu atât este mai bine“. Importanţa acestuia rezidă şi în păstrarea credinţei conform căreia, dacă unei cete îi dispărea steagul, aceasta trebuia să se desfiinţeze. Pentru a nu se întâmpla acest lucru, vătaful se îngrijea de alegerea unui stegar destoinic.
Un alt însemn principal al căluşarilor îl reprezintă costumul acestora. Se foloseşte un costum bărbătesc de sărbătoare la care se aplică elemente folosite numai cu această ocazie: bete (fie montate în talie sub forma unei fustanele, fie doar încrucişate peste bust) şi batiste (de obicei, date de mamele cu copii mici şi de fetele de măritat „să fie jucate în Căluş”), pălărie împodobită cu panglici şi mărgele, ocazional se mai poartă cioareci sau târsini şi opinci la care au pinteni fixaţi.
În fiecare an de Rusalii exceptând perioada pandemică actuală, Câmpia Romanţiului din Caracal devenine pentru câteva zile capitala căluşului românesc unde căluşarii din Oltenia şi Muntenia, căluşerii din Banat şi Transilvania, căiuţii din Moldova, ansambluri folclorice reprezentative din ţară şi din străinătate, se reunesc în cel mai reprezentativ eveniment de folclor și tradiție” Festivalul Național de Folclor Călușul Românesc.”
Evenimentul se deschide cu parada portului popular căluşăresc, a formaţiilor şi ansamblurilor participante şi reprezintă, de fiecare dată, o revărsare de ritmuri şi culori, de figuri coregrafice dintre cele mai felurite, de strigături şi rapide bătăi de pinteni, un veritabil recital etnofolcloric, în care horele şi sârbele olteneşti se prind în frumuseţe cu zborul pasului muntenesc, cu săritura plină de graţie a dansului transilvan şi cu tropotitele moldoveneşti.