Oraş de legendă, Brăila poartă în pântece urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării, de către turcii care au stăpânit-o aproape trei sute de ani: catacombele, numite aici hrube. Brăilenii din Centrul Vechi păstrează, încă, porţiuni din vechile tuneluri folosite de turci, secole la rând – locul tainic unde era ascuns aurul Semilunii.
Secole la rând, bogăţiile raialei și ale Ţării Româneşti luau drumul Stambulului prin portul „IBrăilei” și nu puţini au fost cei care au râvnit la aurul păzit cu străşnicie de ieniceri.
Sute de ani s-au bătut românii, turcii și rușii ca să cucerească frumoasa cetate de la gurile Dunării. Ioan Vodă cel Cumplit sau Mihai Viteazul, precum și nesfârșite detașamente de soldați trimiși de țarii ruși, au asediat zile și nopți strașnica fortificație construită de otomani, „în care fac un mare comerț mai decât în toate orașele țării”, după cum spune un cronicar bizantin.
Cetatea datează de după 1538. Atunci, în retragere, după expediția de pedepsire a lui Petru Rareș în Moldova, Soliman Magnificul ocupa Tighina, pe Nistru, și Brăila, portul cel mai important al Țării Românești la Dunărea de Jos. De atunci și până după 1800, vreme de mai bine de trei veacuri, Brăila devine „cap de pod al intereselor otomane în regiune”, spun istoricii. Cum Brăila, cu tot ce însemna ea din punct de vedere economic și strategic, intra direct sub administrarea Porții, turcii construiesc aici o cetate, imposibil de cucerit. Minarete semețe se înalțau îndărătul zidurilor, fântâni adânci, cu apa limpede, au fost săpate, pentru ca „Berayl” să reziste cât mai mult, în caz ca avea să fie atacată.
Au așezat citadela pe cel mai înalt loc de pe toată terasa Dunării – acolo unde creștinii își puseseră, înainte de cucerire, mormintele, conform cercetărilor arheologice. În timp, au încercuit citadela cu trei ziduri de apărare. Aflată în Muzeul Brăilei „Carol I„, macheta vechii cetăți, realizată după o reproducere austriacă inspirată de informațiile secrete dobândite de un spion trimis de Viena, ilustrează geniul militar al stăpânirii otomane. Cinci inele de apărare înconjurau cetatea, fiecare din ele întărit cu șanțuri. Primul zid înconjurător avea nu mai puțin de nouă bastioane de apărare. În timpul durelor asedii la care a fost supusă cetatea ulterior, alimentarea cu muniție și cu diverse provizii a bastioanelor, ca și mișcările de trupe, se realizau, uneori, cu ajutorul unui sistem de tuneluri subterane. Turcii au profitat de malul înalt al Brăilei din zona Dunării și de solul moale, pentru a putea străpunge pământul, și așa au făcut spectaculoasa rețea subterană, unică în România.
Existența tunelurilor subterane era ascunsă populației civile, în anii stăpânirii otomane. Hrubele au fost construite de turcii care au stăpânit Brăila vreme de aproape trei sute de ani şi erau folosite drept căi subterane, pentru transportul armamentului, bogăţiilor şi alimentelor direct către Dunăre sau spre câmpie. Legendele locului spun că turcii puteau străbate hrubele călare, atât de spaţioase erau aceste galerii, traseul pornind de la ultima fortificaţie, respectiv de la Citadelă – zona de nord a Grădinii Mari, până la ultimul zid de apărare către Bulevardul Cuza de astăzi, de-a lungul căruia se aflau cele nouă bastioane, amplasamentele tunurilor din Garnizoana Brăila. Hrubele au avut două roluri principale: unul de depozitare de produse şi celălalt cu caracter strategico-militar, asigurând comunicarea între fosta Citadelă, situată în zona Grădina Mare – Bulevardul Panait Istrati – Bulevardul Al.I.Cuza – Faleza Dunării şi fortificaţiile exterioare ale cetăţii.
Descoperirea hrubelor în vremurile noastre, după dărâmarea cetății și după construcțiile masive înălțate în jurul anului 1900, a dat naștere fabulațiilor de tot felul. Mulți vânători de comori sunt și acum convinși că hrubele găzduiesc, încă, rămășite ascunse ale bogațiilor strălucitoare din timpul Imperiului otoman. Este adevărat că faptele istorice le hrănesc aceste speranțe. Se spune ca armata moldovenească a lui Ioan Vodă cel Cumplit, care a atacat cetatea turcească, fără a cuceri însă și citadela, a luat „mult aur… și argint și bani bătuți, nestimate și mărgăritare”. „Brăila era orașul cel mai avut din acele vremuri”, completează un faimos cronicar polon.
Mihai Viteazul a atacat și el, prin trupele conduse de banul Manta, vestita cetate a Brăilei. Mai bine de trei luni a durat asediul, iar în final, garnizoana otomană a capitulat. Soldaților sultanului li s-a permis să plece liberi, cu bărcile, pe Dunăre. „I-au lasat să-și ia cu ei ceva provizii, iar retragerea otomanilor a fost permanent supravegheată de ostașii lui Mihai Viteazul. Mare le-a fost mirarea acestora, când au văzut că, de la un moment dat, bărcile turcilor stateau să se scufunde, de grele ce erau, deși cei din garnizoană nu puteau lua cu ei decât ceva de-ale gurii. Se pare ca otomanii luaseră cu ei în secret, prin hruba localizată azi în Grădina Mare, care avea ieșire în malul Dunării, o bună parte din tezaurul cetății otomane. Au ascuns în pâini lingourile de aur, ca să nu poată fi prinși”. Dar chiar și așa, sursele istorice confirmă faptul ca valahii lui Mihai, au găsit în cetate „un milion de bani de aur și mare cantitate de provizii”.
În vara anului 1828, după ultimul asediu sângeros, rușii au hotărât să facă una cu pământul citadela Brăilei. Voiau să se asigure că nu va mai fi nevoie să o recucerească iar și iar. Trei mii de salahori s-au chinuit din greu, timp de aproape trei ani de zile, ca să distrugă totul. Din ceea ce azi ar fi putut fi o cetate medievală la fel de frumoasă ca aceea a Sighișoarei, nu au mai rămas decât tunelurile subterane – un număr de tuneluri secrete folosite de otomani, pentru alimentarea cu provizii și muniție a cetății.
Deși mult mai puţin cunoscute decât catacombele Parisului sau tunelurile (mitice) de sub munţii Bucegi, misterioasele hrube şi pasaje de sub oraşul Brăila preocupă pe arheologi, care speră că la un moment dat se vor găsi banii necesari măcar pentru cartare, dacă nu cumva şi pentru restaurarea în scop istoric şi turistic.
Sursa imagini: Ionel Cândea, „Cetatea Brăilei. Istoric. Reconstituire. Valorificare”, ediție bilingvă română / engleză, Editura „Istros” a Muzeului Brăilei „Carol I”, Brăila, 2015, 212 p., volum realizat în cadrul unui proiect cultural beneficiar al unei finanţări din partea Uniunii Arhitecţilor din România, din fondul „Timbrul Arhitecturii”.