Cunoscută până în anul 1970 sub numele de Rudăria, comuna Eftimie Murgu cum se numeşte ea astăzi, preluând numele profesorului şi revoluţionarului paşoptist Eftimie Murgu, care s-a născut aici, ascunde una dintre cele mai mari rezervații mulinologice din sud-estul Europei.
Situată la marginea de SE a judeţului Caraş-Severin, în vecinătatea judeţului Mehedinţi, la o distanţă de 13 km de Bozovici, 89 km de Resiţa, 65 km de Băile Herculane şi 173 km de Timişoara, la poalele Munţilor Almăjului, într-un cadru natural deosebit, localitatea Eftimie Murgu, gazduieşte complexul mulinologic Rudăria, o salbă de 22 de mori de apă cu ciutură înșirate pe cursul râului Rudăria, pe Valea Rudăriei, pe o lungime de aproximativ 3 kilometri, aceste mori de apă fac parte din patrimoniul UNESCO.
Prima atestare documentară a acestei aşezări datează din 16 iunie 1410, în care este amintită aşezarea cu numele Gerliste, însă vestigiile locale preistorice atestă faptul că teritoriul actual al așezării a fost locuit în urmă cu câteva mii de ani.
La fel ca acum sute de ani, agricultura este principala îndeletnicire a locuitorilor acestor meleaguri, iar măcinarea cerealelor a fost dintotdeauna o necesitate. Încă din cele mai vechi timpuri localnicii au profitat de forţa apei care curge la vale pe văile înguste ale râului, construind o salbă de mori de apă. Pentru ca morile să funcţioneze cât mai bine, a fost nevoie de modificări în albia râului, apa fiind direcţionată astfel ca şuvoiul captat în cădere să aibă destulă putere să învârtă ciutura şi să transmită mişcarea roţilor de moară. Folosirea acestor sisteme a fost utilizată încă din secolele II – III.
În anul 1722, pe Valea Rudăriei, au fost consemnate primele 8 mori de apa, iar în anul 1874, erau 51 de mori funcţionale, insă inundaţiile succesive din anii 1827, 1941 și 1955, au redus semnificativ numărul acestora, astfel că astăzi s-au mai păstrat doar 22.
La sfârșitul anilor ’90, morile au ajuns într-o stare avansată de degradare, dar spre fericire prin iniţiativa Complexului Muzeal Național Astra din Sibiu, cele 22 de mori de apă cu ciutură rămase au fost restaurate în perioada 2000 – 2001, din fonduri europene prin programul Euroart.
Morile de apă, fac parte din viaţa de zi cu zi a localnicilor. Ei le folosesc la măcinarea cerealelor, dar şi ca loc de întâlnire, de stat la taclale, de împărtăşit momente importante din viaţă. Morile sunt proprietatea oamenilor din sat, astfel că o moară aparținea mai multor familii, care le folosesc și întrețin, pe baza unui sistem asociativ, proprietarii acesteia având astfel calitatea de „rândași”. ”Rândul” se practică și-n zilele noastre, acest drept putând fi moștenit sau vândut. Ca şi atunci şi astăzi “rândașii” au pe rând dreptul să o folosească, drept ce se transmite din generaţie în generaţie. Pe uşa de intrare, la fiecare moară se află o listă cu numele familiilor şi zilele în care acestea au dreptul să macine. În fiecare lună moara este oprită timp de o zi, pentru întreținere, operațiune la care participau toți rândașii.
O moară, este gospodărită de către 15-25 de familii din sat şi are capacitatea de a macina aproximativ 130-140 kg de boabe în 24 de ore.
Numele morilor au fost date după numele străbunicilor sau poziţionarea acesteia: Moara de la Tunel, Moara Trăiloanea, Moara Firiz, Moara Roşoanea, Moara Îndărătnica dintre Râuri, Moara Prundulea, Moara Popeasca, Moara Maxinoanea, Moara Hămbăroanea…
Localnicii se mândresc cu făina obținută prin acest procedeu şi spun că făina este una specială, cu gust deosebit, întrucât roţile mişcate de apă macină încet, spre deosebire de cele acţionate electric, a căror viteză este mai mare.
Pentru a cunoaste mai bine mecanismul de funcționare a acestor mori de apă, în localitatea Eftimie Murgu a fost amenajat un mic muzeu, care conține o moară funcțională, identică cu cele de pe cursul râului Rudăria, desfăcută în bucăţi.
Foto credit: Puiu Voina