27.04 - 01.05.2018 Festivalul Roman APULUM – „Începuturi”, Alba Iulia -

La Alba Iulia va avea loc, în perioada 27 aprilie – 1 mai, cea de-a VI-a ediție a Festivalului Roman Apulum, denumită în mod simbolic „Începuturi”. Ediția specială din Anul Centenarului face trimitere clară către începuturile poporului român și este axată în mod special pe perioada celor două războaie daco-romane și formarea poporului român. Peste 300 de reenactori și 13 asociații de profil se reunesc în Cetatea Alba Carolina pentru a reconstitui legendarul episod militar dintre împăratul roman Traian și regele dac Decebal, conflict care a stat la baza formării provinciei Dacia și la începutul procesului de etnogeneză daco-romană.
Anul Centenarului unește sub egida Festivalului Roman Apulum, reenactori din țări precum Spania, Italia, Germania, Bulgaria, Ucraina și Republica Cehă. Ediția specială a festivalului din anul 2018, denumită în mod simbolic „Începuturi”, face trimiteri clare către începuturile poporului român și este axată în mod special pe perioada celor două războaie daco-romane și formarea poporului român. Peste 300 de reenactori și 13 asociații de profil se reunesc în Alba Iulia pentru a reconstitui legendarul episod militar dintre împăratul roman Traian și regele dac Decebal, conflict care a stat la baza formării provinciei Dacia și la începutul procesului de etnogeneză daco-romană.
Civilizația daco-romană este prezentată publicului larg sub mai mult forme: demonstrații militare daco-romane, ateliere interactive de profil, teatru antic, ghidaje tematice și gastronomie antică. Toate momentele sunt însoțite de explicații de specialitate și, cel mai important, puteți afla informațiile direct de la cei care pun în scenă aceste momente; caracterul internațional al festivalului contribuie și mai multe la cunoașterea civilizației romane și dacice, în sensul că puteți afla și modul în care civilizațiile amintite au fost trăite și percepute în timpurile antice pe teritoriile din Spania, Germania, Italia, Ucraina, Republica Cehă și Bulgaria.
Actualul oraș Alba Iulia se ridică peste ruinele anticului Apulum, cel mai mare oraș roman din provincia Dacia și totodată centrul politic, economic, militar și cultural al acesteia. Festivalul se desfășoară anual în preajma zilei de 1 mai și adună peste 300 de reenactori – soldați și civili romani, războinici daci, gladiatori, meșteșugari sau dansatoare. Pe parcursul a patru zile, vizitatorii vor putea trăi realitățile unei lumi demult apuse, una cu demonstrații militare romane, cu războaie între daci și romani, cu lupte de gladiatori organizate în cinstea lor, cu ateliere de lucru, cu jocuri și târguri de sclavi.
LOCAȚIE
Evenimentele și activitățile din cadrul festivalului se vor desfășura în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, pe esplanada Catedralei Romano-Catolice, la Muzeul Național al Unirii și Muzeul Principia din Piața Cetății, dar și pe platoul situat pe strada Militari.
Articol integral aici: www.alba24.ro





