27.12.2016 ,,Festivalului Datinilor de Iarnă „Marmaţia 2016”- Sighetu Marmației -

An de an, Sighetul recreează atmosfera de sărbătoare maramureşeană prin alaiul de colindători, viflaimuri, mascaţi, “capre”,etc.
Este unul dintre cele mai importante evenimente pe care le găzduieşte Sighetul, care îşi propune a fi, conform celor afirmate la prima editie a Carnavalului şi festivalului judeţean de datini şi obiceiuri de iarnă din Maramureş (27-28 decembrie 1969), “un prilej şi o modalitate în acelaşi timp de a imprima un sens şi un conţinut nou unor datini şi obiceiuri străvechi, de a valorifica şi a prezenta tot ce are Maramureşul mai trainic şi mai autentic în arta populară făurită de multe generaţii ale acestor oameni minunaţi din nordul patriei noastre”.
Festivalul se realizează fară întrerupere din anul 1969, în preajma datei de 27 decembrie. Pe lângă ansamblurile folclorice maramureşene, la Sighet vin şi iubitori ai obiceiurilor strămoşeşti din alte regiuni ale ţării (Banat, Moldova, Bucovina, Dobrogea, Oltenia etc.).
Turiştii prezenţi în municipiul Sighetu Marmaţiei, vor avea ocazia să participe şi la alte evenimente, pe lângă cel descris, cum ar fi:
-Orele 10,00 -Târgul de Artă Populară organizat în Parcul din Centrul Oraşului Sighetu Marmației;
-Orele:10,00-Sărbătorirea a „45 de ani de la Deschiderea Expoziției de Etnografie a Muzeului Maramureșului”;
-Orele 10.45 Vernisajul expoziţiei de sculptură în lemn cu subiecte din obiceiurile de iarnă din Maramureș „Colindătorii”, a artistului Ioan Bledea, eveniment organizat în holul Primăriei Municipiului Sighetu Marmației;
-Orele 11.00 Expoziție documentară „Pâinea Noastră Cea De Toate Zilele”-evenimentul este organizat de Muzeul Maramureșului Sighetu Marmaţiei la Secția de Etnografie a Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmaţiei;
-Orele 12.30 -Pluguşorul- Pe platoul din fața primăriei din Sighetu Marmației se va pune în scenă obiceiul tradiţional ,,Pluguşorul”;
-Orele 12.45- Deschiderea oficială a Festivalului Datinilor de Iarnă „Marmaţia 2016”;
-Orele 13.00 Alaiul datinilor de iarnă –parada grupurilor de colindători;
-Orele 15.00 Spectacolul de datini și obiceiuri de iarnă „Marmaţia 2016”- în Centrul Municipiului Sighetu Marmaţiei;
-Orele 18.00 Spectacol de gală prezentat de formaţii artistice invitate la festival, Gheorghe Turda și oaspeții lui evenimentul va avea loc pe scena amplasată în Centrul Municipiului Sighetu Marmaţiei;
-Orele 20.00 Foc de artificii – în Centrul Municipiului Sighetu Marmaţiei
28.12.-,,Crăciun în Maramureş 2016”- Sighetu Marmației;
Organizatori: Primăria Municipiului Sighetu Marmației în colaborare cu Consiliul Județean Maramureș și instituțiile din subordinea acestora, primăriile din județ, instituții de învățământ și grupurile de colindători





