Anul acesta, în data de 4 aprilie, credincioșii caltotici, reformați, evanghelici și unitarieni sarbatoresc Paștele.
Data prăznuirii Paştelui este, spre deosebire de cea a Naşterii Domnului, variabilă, în funcţie de prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. Catolicii stabilesc prima luna plină de după echinocţiu folosind o serie de calcule şi tabele ecleziastice, pe când ortodocşii iau ca reper luna plină astronomică.
Obiceiurile de Paște la catolici sunt destul de numeroase. În Săptămâna Mare fiecare credincios se roagă in smerenie, ținând post și rugaciune.
Începand cu Joia Mare și până în noaptea de Înviere, în bisericile catolice nu se vor mai auzi bătăile clopotelor. În această zi, catolicii încearcă să rememoreze simbolistica Cinei cea de Taina.
În Vinerea Mare, femeile pregătesc bucate alese, înroșesc ouă, frământă cozonaci, pregatesc ciorba și friptura de miel și prepară pască.
Unul dintre cele mai însemnate obiceiuri de Paște la catolici este reprezentat de momentul în care preoții spală picioarele unui credincios și apoi le sărută, în semn al smereniei față de Domnul.
În noaptea de Înviere, fiecare creștin merge la Biserică pentru a lua lumina sfântă. Înainte de miezul nopții clopotele încep să bată, iar credincioșii cântă în cor „Aleluia”. Împreună cu preotul, întreaga adunare iese afară, rostind rugaciuni, în semn al credinței față de Mântuitorul Iisus Hristos. După terminarea ceremoniei religioase oamenii merg acasă pentru a sărbători împreună cu cei dragi acest moment, degustând bucatele preparate cu drag de către gospodine.
Unele dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Paște ale sașilor din Transilvania, obiceiuri care se mai păstrează și azi, sunt împodobirea pomilor din curte sau a unui buchet de crenguțe, cu ouă vopsite și obiceiul stropitului.
Lunea Paştelui în Transilvania îi transformă pe băieţi în adevăraţi „pelerini” pe la casele fetelor, unde merg cu udatul. Obiceiul a ajuns în Transilvania prin intermediul saşilor, dar s-a răspândit pe filieră maghiară, apoi a fost adoptat şi de români.
Baieții adunați în grupuri merg la fete acasă a doua zi de Paste, unde intreabă părinții fetelor dacă primesc cu udatul, în timp ce rostesc urmatoarea poezie „Am fost într-o pădure verde, am vazut o viorea albastră, care statea să se ofilească. Îmi dați voie să o stropesc?”; sau: „Am auzit că aveți o floare frumoasă, am venit s-o udăm să nu se ofilească”. O altă variantă de poezie este: „Într-un coș cu viorele, cântă două păsărele, păsările ciripesc, îmi dați voie să stropesc?”.
În trecut băieții udau fetele cu apă proaspătă din fântână. Mai recent au început să folosească apă de colonie, spray și parfum. Fetele îi așteaptă acasă îmbracate frumos și le ofera ouă roșii și cozonac, apoi îi poftesc la masa de Paste. A doua zi fetele se laudă cu cât de mulți stropitori au avut. Se zice că niciunei fete nu îi va merge bine anul respectiv dacă nu este udată.
Un alt obicei este ca feciorii din sat să ia cu ei o găleată cu apă și să meargă acasă la fetele nemaritate. Daca le gasesc dormind, toarna găleata pe ele. Se crede că fetele care sunt udate se vor mărita în curând.