Peștera Ialomicioara este scobită în calcarele jurasice ale Muntelui Bătrâna din Masivul Bucegi la o altitudine de 1.660m pe versantul drept al Cheilor Ialomiței, în comuna Moroeni, județul Dâmbovița, la circa 10 km de izvoarele râului Ialomița. Prima mențiune oficială despre Peșterea Ialomiței a fost făcută a fost făcută de I. Kleinlauf în anul 1793, într-o lucrare despre peșterile din Transilvania.
Gura peșterii, în formă de semielipsă, se deschide pe o terasă orizontală, aflată la 18 m deasupra fundului văii. Chiar la intrarea în Peșteră se află Mănăstirea Ialomiței, ridicată în secolul al XVI-lea de voievodul Țării Românești, Mihnea cel Rău. Mănăstirea a ars de mai multe ori până acum, ultima oară fiind refăcută în perioada 1994-1996.
Peștera se desfășoară pe un singur nivel pe o lungime de aproximativ 1.128 m, din care numai 450 m sunt accesibili turiștilor, prezentând o structură mixtă formată din galerii și săli. Temperatura în peşteră oscilează între 4 şi 6 grade, iar umiditatea între 85 şi 100% pe tot parcursul anului.
Prima sală a peșterii poartă numele de Mihnea Vodă, cu dimensiunile de 115 m lungime, 15 m lățime și înălțimea de 10-25 m. Sălile Decebal cu formă de dom, din care se deschid mai multe galerii și Sf. Maria sunt legate între ele. Dimensiunile acestor săli sunt relativ modeste cu lungimi cuprinse între 10-30 m și înălțimi între 2-10 m. Denumirea sălii Sf. Maria vine de la asemănarea unei stalagmite cu statuia Fecioarei Maria.
Cea mai mare cavitate din această peșteră o reprezintă Sala Urșilor care este lipsită de apă și are un sol bolovănos. La descoperirea ei au fost găsite numeroase oseminte și chiar schelete întregi provenite de la ursul cavernelor, „Ursus Spelacus Blum”, printre care unele chiar la suprafață, ceea ce duce la presupunerea că, acum 10.000 de ani, aici au fost ultimele ascunzători ale urșilor cavernelor. Dimensiunile acestei săli sunt de 72 m lungime, 35 m lățime și 25 m înălțime.
Încărcătura deosebită a locurilor de pe platoul Bucegi i-a atras de-a lungul timpului atât pe daci, cât şi pe primii creştini, călugări care se aflau în căutarea singurătății şi a unui loc de rugăciune. Se spune că în Peştera Ialomicioara a poposit şi Apostolul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, cel trimis să încreştineze România
Măsurătorile radiesteziştilor efectuate la baza intrării în peșteră unde se află un cimitir străvechi al vechilor călugări, au demonstrat că locul poartă încărcătură energetică, dar nu se poate spune de ce natură este această energie şi ce anume produce vibraţiile depistate în interiorul peşterii. Se ştie din timpuri străvechi că Sanctuarul dacic de pe Vârful Omu, împreună cu alte două sanctuare din Ceahlău şi Retezat, formează Triunghiul de aur al Daciei.
Mai multe legende spun că Zalmoxe, zeul suprem al dacilor, trăia în Bucegi, munte numit pe vremea aceea Kogaion. Omul zeificat ulterior cu numele Zalmoxe și-ar fi avut adăpostul în Peştera Ialomicioara, unde curgea o apă limpede, dătătoare de viaţă şi vindecătoare de boli. Numele de Kogaion, însemnând „Capul Magnificului” și este asociat cu Sfinxul ce străjuieşte Bucegii.
Cercătări făcute în 1927 relevă că simbolul de pe Columna lui Traian, ce se găsea şi pe scuturile dacilor, nu este altul decât simbolul celor Şapte Izvoare, locul sfânt din partea estică a masivului Bucegi. De aici, Zamolxis bea apa considerată şi acum de către unii specialişti drept apa cea mai pură din lume unde numărul de bacterii este aproape zero.
Sursa foto: https://primariamoroeni.ro/obiective/pestera-ialomitei/