
Stațiunea Băile Balvanyos este amplasată la o altitudine de aproape 900 de metri, în muntii Bodoc (Carpații de Curbură), aproape de orașul Sfântu Gheorghe din județul Covasna.
Stațiunea Băile Balvanyos de azi s-a format prin contopirea a trei băi tradiționale mici: Puturosul de la Turia (din faţa actualului Balvanyos Resort), Băile Csiszár (Cisar) și Băile Transilvania (la poalele cetăţii Balvanyoș). Nu numai stațiunea, ci întreaga zonă a muntelui Puturosu este interesantă din punct de vedere geomorfologic, al florei și faunei. Datorită activităților post-vulcanice, aici izvoresc ape minerale cu compoziție diferită, și întâlnim emanații de CO2 (dioxid de carbon). Urcând pe munte, spre stațiune, mai ales după ploaie, se poate simți și prezența sulfului (S), care este un element chimic reprezentativ zonei. Depunerile de sulf se văd și pe pereții Peșterii Puturosul, considerată solfatara cu cel mai mare debit din Europa (2.000 m³ de dioxid de carbon/zi).
Mofetele – prin supraveghere medicală – au efecte vindecătoare în cazul bolilor reumatice, a tensiunii ridicate şi bolilor cardiace. Atenție: CO2 este un gaz sufocant! Trebuie să fiți atenți și să nu vă aplecați sub nivelul acestuia! Verificarea nivelului de gaz se face simplu: cu o flacără deschisă, iar unde se stinge, este limita gazului.
Atracții turistice în zona Băile Balvanyoș: parc de aventură, spa&wellness, Peștera Puturosul, băile tradiționale Apor, băile tradiționale Csiszár, ruinele cetății Balvanyoș, Tinovul Buffogó, Cimitirul Păsărilor, Tinovul Mohoș, Lacul Sf. Ana, trasee turistice marcate, etc.
#VisitCovasna #mofete #spa #wellness





