Aria protejată reprezintă o zonă umedă în lunca văii Fizeșului (afluent al Someșului Mic) alcătuită din mlaștini, iazuri și luciu de apă, cu vegetație de stuf și papură. Stufărișurile de la Sic adăpostesc și asigură condiții de hrană, cuibărire și viețuire pentru o mare diversitate de păsări migratoare de baltă, de pasaj sau sedentare, printre care: corcodelul mic, buhaiul de baltă, stârcul cenușiu, lișiță, presură, cufundarul polar, nagâțul, pițigoi moțat, câneparul, lăcarul mare sau șorecarul comun.
Comuna clujeană Sic este situată la 60 de km distanță de Cluj-Napoca, având o suprafață de 56,4 kmp. Satul Sic este atestat documentar începând cu anul 1291. Rezervația de la Sic este a doua cea mai mare întindere de stuf din România, după Delta Dunării. Zona cu stuf are o suprafață de 220 de hectare, iar suprafața totală a rezervației este de 505 hectare. Aici veți întâlni numeroase specii de păsări, amfibieni, reptile, dar și 42 de specii de plante. Sunt amenajate locuri speciale pentru a vă bucura de peisajul deosebit de pe pontonul din lemn. Acesta are un kilometru în lungime. Mai există un turn de observare și două foișoare unde vă puteți opri pentru a admira peisajul și a vă relaxa. Tot în zonă cei pasionați de birdwatching (urmărirea păsărilor) își pot practica hobby-ul în zonă.
Satul Sic este atestat documentar începând cu anul 1291.
Timp de cinci secole, comuna Sic a avut statut de oraș datorită faptului că pe teritoriul localității se aflau câteva mine de sare, care erau exploatate. Un alt motiv pentru care Sicul era considerat oraș era datorită faptului că acesta este autonom. Primul document scris, care făcea referire în mod oficial la atestarea Sicului, a fost redactat în 1291.
În momentul în care au fost închise minele de sare, orașul Sic devine treptat o comună obișnuită. Acesta își va redobândi la sfârșitul secolului XX faima de odinioară datorită popularizării de către folcloriști și peste granițele țării. Un aspect important al popularizării este creionat de portul popular și de tradițiile locale.
Stufărişul de la Sic mai este important şi prin faptul că reprezintă un punct esenţial în ruta de migraţie a păsărilor. În zborul lor de migraţie multe se adăpostesc şi se hrănesc aici, în mijlocul stufului, unde condiţiile sunt mai prielnice şi se simt mai protejate
Stufărişul de la Sic este arie naturală protejată din anul 1974, în anul 2000 devenind rezervaţie naturală de interes naţional, pentru ca în anul 2002 Consiliul Local al comunei Sic, să declare întregul masiv de stuf de pe Valea Sântejude, împreună cu Valea Păstăraia, ca zonă protejată, cu statut de rezervaţie naturală de interes local.
În apropierea stufărişului se află Lacul Ştiucilor, cel mai adânc lac natural dulce al Transilvaniei (adâncime de şapte metri) singurul lac pe care se formează plaur – insule plutitoare de stuf, la fel ca în Delta Dunării.
La fel ca în cazul stufărişului de la Sic, lacul reprezintă un important loc de popas pe timpul migraţiei pentru multe specii de păsări, dar şi un loc de clocit pentru mai mult de 20 de specii de păsări, între care raţe, stârci, corcodei, lişiţe, găinuşe de baltă, cârstei de baltă, cresteţi pestriţi, ereţi de stuf şi mai multe specii de lăcari.