
Comuna Tulucești devinea, în octombrie 2020, prima localitate declarată stațiune de interes turistic local, din județul Galați, fapt demonstrat prin documentația specifică depusă de autoritățile din Tulucești, din care rezultau atuurile incontestabile și surprinzătoare pe care vizitatorul le poate descoperi în această zonă, mai puțin cunoscută.
Punctul de mare interes în constituie Pădurea Gârboavele, din care face parte şi Aria naturală protejată Pădurea Gârboavele situată pe teritoriul comunei Tuluceşti, în sudul judeţului Galaţi, la o distanţã de aproximativ 15 km. de municipiul Galaţi. Este declarată zonă naturală protejată de interes naţional şi monument al naturii. Situl reprezintă o zonă de câmpie de importanță comunitară, fiind parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 și acoperă o suprafață de peste 200 ha (râuri, lunci, pajiști, păduri de foioase și tufărișuri) încadrată în bioregiune stepică a Podișului Moldovenesc. Conservă habitate naturale și protejează o gamă variată de floră – peste 470 de specii (stejar, stejar brumăriu, stejar pufos, păducel, porumbar, alun turcesc, măceș, scumpie, bujorul românesc, umbra iepurelui, stânjenelul etc.) și faună rară.
Grădina zoologică Galați este găzduită de pădurea Gârboavele și adăpostește o colecție variată de specii de animale, în special mamifere și păsări, dintr-o multitudine de regiuni geografice ale lumii (Europa, Asia și Africa): tigrii siberieni, lei, urși bruni, lupi, cerbi carpatini și lopătari, mistreți, dar și specii ornamentale de găini, fazani și păuni.
Muzeului Satului situat în pădurea Gârboavele, reconstituie la o scară mai mică o vatră de sat românesc, care cuprinde patru gospodării din zona Cavadineşti, Măstăcani, Corod şi Cahul. Vizitatorii vor putea găsi la Muzeul Satului din Galaţi două oale pentru sarmale, din ceramică neagră, nesmălţuită, care nu se mai fabrică în această zonă a ţării de cel puțin 70 de ani. Tot în casele tradiţionale pot fi găsite levicere cu o vechime de peste 100 de ani.
Muzeul Zonei Pescărești situat în Pădurea Gârboavele, în aceeași zonă ca și Muzeul Satului, este reprezentat de un ansamblu de obiective ce cuprinde două gospodării tradiţionale, o cherhana, un iaz, un pavilion pentru activităţi culturale în aer liber şi împrejmuiri. Muzeul reconstituie sub aspect etnografic tipul de locuință specific Zonei Etnografice Covurlui Nord și a Zonei Etnografice Galați, cele două zone etnografice situate în partea de est a județului Galați. Cherhanaua reprezintă pentru zona pescărească, locul destinat primirii, sortării și comercializării peștelui, dar și al depozitării uneltelor de pescuit. Iazul este populat cu specii de pești specifice zonei. Vegetația specifică zonei de apă: salcie, stuf, papură, exemplifică arealul și completează din punct de vedere estetic obiectivul.
Un alt punct de atracție al stațiunii este reprezentat de muzeul viu ”Vatra cu dor”, unde te întâmpină, cu un grai plin de har și specific local, chiar creațorul acestui concept, tezaurul viu al zonei, artistul etnograf, Paul Buța. Muzeul viu este conceput sub forma unei „gospodării funcţionale tradiţionale”, în care copiii de vârstă şcolară își pot petrece un timp în lumea „fără electricitate” dinainte de 1950, cu o mentalitate şi o civilizaţie atât de diferite faţă de prezent. Pentru aceasta, artistul, a refăcut o casă veche de chirpici cu două odăi pe „şală”, a acoperit-o cu stuf după tehnica tradiţională, știută în sat de doar doi bătrâni, şi în ea expus obiecte ca în interioarele vechi. În grajduri a organizat ateliere: de olărit, de tâmplărie, un război de ţesut şi un război pentru rogojini de stuf. A construit un cuptor de pâine la care se găteşte în stil local, iar la poartă, dintr-un salcâm bătrân, a făcut o troiţă. Maiestrul etnograf, Paul Buţa organizează cursuri de dansuri tradiţionale şi de confecţionat măşti pentru copiii din sat și tabere vara pentru copiii din oraş, dornici să ţeasă, să modeleze lutul, să picteze şi să afle cum trăiau străbunicii lor. O pivniţă acoperită cu lut şi iarbă în spate, o fântână în ogradă, pomi şi straturi cu flori şi legume în curte completează gospodăria.
Dacă poposești la Tulucești nu trebuie să ratezi vizitarea Hergheliei situată în comună, în parcul natural Pădurea Gârboavelor. Doritorii de echitație pot beneficia aici de servicii complete incluzând închirierea de echipament și instruirea. Herghelia este formată din exemplare de cai de sânge arabo-englez, rasa Gidran, fiind singura unitate din ţară care asigură fondul genetic al acestei rase. Din februarie 2019 s-a înființat la Tulucești al doilea nucleu de reproducție al cabalinelor din rasa Cal de Sport Românesc.
Tabloul despre aceste suprinzătoare locuri, poate fi întregit de existența pe teritoriul comunei a monumentului istoric ce atestă prezența romanilor în acestă zonă: Valul lui Traian, în apropierea căruia se găsește o inspirată și modermă cramă ce pune în valoare gusturile deosebite ale vinurilor dealurilor de sud ale Moldovei.





