Page 41 - Obiceiuri si Traditii Pascale
P. 41
Junii din Scheii Brașovului
Săptămâna Luminată concentrează suita de manifestări din obiceiul Junilor din Scheii Brașovului și când, în fața Bisericii Sfântul Nicolae din Piața Unirii va fi adus un țol, în care rând pe rând vor fi aruncați
Brașovechi, specifice acestei comunități. înspre cer Junii Tineri.
După duminica pascală, în care au vestit Învierea Domnului, Junii Tineri își investesc noii serji (vătaf, Obiceiul are un caracter deosebit de spectaculos, reprezentând un ritual de inițiere a noilor juni, care
armaşi, sutaş). Un ritual în care Preotul paroh de la Biserica Sfântul Nicolae, din Prund, citeşte lista anuală a trebuie să-și demonstreze bărbăția și curajul pentru a fi primiți în ceată.
Junilor şi înmânează buzduganele şi lentele noilor şerji ai tinerilor. După acest moment solemn, junii tineri „Duminica Tomii“ a primit deja, în Brașov, renumele de Duminica Junilor, pentru că este cea mai impor-
sunt consideraţi ca fiind organizaţi într-un grup, ei îşi prind la pălării panglici tricolore, iar vătaful şi armaşii tantă zi de festivitate a comunității. În dimineaţa „sărbătorii”, Junii se adună în Piaţa Prundului, unde se
îşi prind rujile (cocardele) colorate în roşu, galben şi albastru. încolonează după o ordine bine stabilită: mai întâi Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi,
În Lunea Paștelor, Junii Tineri merg cu stropitul pe la fetele din Schei, după ce se adună în Piaţa Prundu- Braşovecheni, Roşiori şi Albiori. Plecând din Prund, coboară din cartierul Schei în Cetatea Brașovului.
lui, unde cântă Troparul Învierii la Crucea lui Ilie Birţ și se prind în tradiţionala Horă a Junilor, repetând ritua- Dupa ce defileaza prin centrul istoric al orașului, junii se retrag la Pietrele lui Solomon. Pe tot parcursul
lul ancestral al aruncării buzduganului spre cer. Apoi, în frunte cu muzicanţii, anume tocmiţi pentru această călătoriei, junii sunt întâmpinaţi de locuitorii Braşovului și de numeroși turiști cu urale şi aplauze, cărora Junii
zi, Junii Tineri colindă cartierul oprindu-se la toate crucile unde trebuie să cânte Troparul Învierii şi intră în le răspund prin a-i invita să-i însoţească “la Pietri” ca să petreacă împreună cu ei.
toate casele cu fete nemăritate, pentru a le stropi cu parfum, după cum este datina în Schei. Odată ajunşi la Pietrele lui Solomon, junii se răspândesc pe cele două platouri la locurile amenajate din
Vechiul obicei al Junilor Tineri, „Marţea cu plăcinte“, care fusese abandonat în ultima vreme a fost moşi strămoşi, la mesele lor, care altădată erau nişte ridicături de pământ.
reluat, de curând. Obiceiul constă în adunarea Junilor Tineri în Piaţa Unirii și intrarea în Hora Junilor în Petrecerea începe prin ieşirea la horă şi aruncarea buzduganului, pe melodia binecunoscută cunoscută
prezenţa unui public numeros, după care urmează urcarea pe Coastă, împreună cu muzicanţii, pentru a juca ca “Hora Junilor”.
Hora Junilor şi a arunca buzduganul, sus la Crucea de pe Coastă. Junii Tineri, împreună cu vătaful împart
plăcinte lumii adunate în Prund şi pe Coasta Prundului. HRISTOS A ÎNVIAT !
Obiceiul „Aruncatu-n țol al Junilor Tineri” din Scheii Brașovului se desfășoară în Vinerea Luminată, ADEVĂRAT, A ÎNVIAT !
Foto credit: Muzeul de Etnografie Brașov

